Rostiri culturale: Vasile Oltean - pastratorul tezaurului cultural din Scheii Brasovului

Itinerarii pentru vacanta de dupa Apocalipsa esuata...

Anul de gratie 2009...
Pasii m-au purtat undeva in Ardeal, in Scheii Brasovului... Acolo, intre manuscrise vechi,din anul 1967 cineva vegheaza la pastrarea fiintei noastre culturale.

Un CAUTATOR uitat de timp si oameni pastreaza peste decenii, un tezaur de o inestimabila  valoare culturala.

Este Vasile Oltean... Filolog, muzeograf, profesor şi teolog roman, membru fondator si vicepresedinte al „Despartamantului Cultural Astra Brasov”, director al Muzeului „Prima şcoala romaneasca” din Scheii Brasovului.

Atunci cand povesteste despre vremurile trecute se transfigureaza... Devine prototipul DASCALULUI, arhetipul INVATATORULUI...

Pare coborat dintr-unul din minunatele tablouri ce ii impodobesc muzeul,demn coleg al lui Coresi si al lui Andrei Saguna, prieten bun al lui Anton Pann si George Ucenescu (adevaratul compozitor al imnului national "Desteapta-te Romane")...Din nefericire, in secolul 21 ne desteptam mai greu...Poate daca ar merge in Schei sa stea de vorba cu Vasile Oltean, unii din multii romani cu simturile temporar amortite de hapurile globalizarii si-ar redescoperi in vene sangele stramosilor si adevarata mandrie nationala.

Vasile Oltean e uitat, alaturi de comorile sale tiparite, fara fonduri (cine sa mai dea astazi fonduri pentru cultura?), fara personal de specialitate.

Povesteste celor care au rabdare sa il asculte  ca uneori trec saptamani intregi fara ca nimeni sa ii treaca pragul, sa il intrebe ce manuscrise a mai descifrat..Din glasul lui razbate o tristete retinuta, ingropata in adancimile sufletului sau, dupa atatia si atatia ani in care s-a izbit de zidurile de indiferenta vinovata,  nimeni nemaifiind interesat de munca lui tacuta, acum, in vartejul crizelor de tot felul ce zgaltaie barcazul pe jumatate putrezit al societatii romanesti...

In orele lungi, in care studiaza manuscrisele vechi de sute de ani, vorbeste cu vechii dascali ai scolii, care se coboara din tablouri spre a-i tine companie si a-l inspira in momentele in care insemnarile de pe marginea cartilor sunt prilej de temporara poticneala pentru PASTRATORUL VISTIERNIC.

Oamenii adevarati nu se bat cu pumnii in piept, nu se autoproclama vedete media, lucreaza in tacere...Este prilej de mirare pentru rarii sai vizitatori seninatatea pe care si-a pastrat-o in fata rautatilor semenilor sai, rautati ce au brazdat rani adanci in sufletu-i prea plin de frumusete...
Si cate istorisiri minunate mai stie blandul INVATATOR!

Despre obiceiurile pagane ale dacilor, ce s-au transmis din generatie in generatie, sub forma junilor brasoveni, ca o marturie extraordinara a vechimii noastre pe aceste meleaguri,despre harta Daciei Mari, un ultim exemplar, ce nu a fost distrus de invadatori, despre cum am fost noi crestinati de un Apostol adevarat, Apostolul Andrei, la inceput de mileniu, in secolul I, in timp ce rusii si bulgarii s-au crestinat abia prin secolul IX.

Sau despre asuprirea din epoca medievala, cand cu mare greutate s-au ridicat biserica si scoala cu ajutorul voievozilor de peste munti, in Schei formandu-se un centru al rezistentei spirituale.

Acest popor mereu a trebuit sa salveze cate ceva... De multe ori alte neamuri, ce l-au rasplatit in final cu rau in loc de bine, aici la poarta dintre Orient si Occident, alteori pe sine insusi, aidoma pasarii Phoenix, in momentele cand se parea ca ratacirea i se va transforma in nimicire sau autonimicire finala... Poate acum mai mult ca niciodata e nevoie de mobilizare, pentru a ne salva fiinta nationala impotriva atacurilor externe, cu mult mai periculoase decat cele trecute, acum cand iataganele s-au transformat in credite externe, pumnalele ascutite in limbile altor natii, ostile pagane in occidentali tintind sa ne cumpere la pret de nimic asa, cu tara cu tot.

Povesteste Vasile Oltean cum toti ii considerau bulgari pe traitorii medievali din Schei,desi ei erau de fapt romani...

Cu cata fala povesteste despre romanii de pe aceste meleaguri ardelenesti, ce aveau interdictie de a intra in Brasov, dar iti pastrau demnitatea in fata asupritorilor...

Poate doar maramuresenii mai au aerul acesta, "altfel", de oameni care stiu unde le sunt radacinile si se hranesc din solul bogat al tarii, in pofida tuturor veneticilor de aici si de aiurea ce au incercat si incearca mereu sa ii dezradacineze...

Ca depozitar al unui tezaur cultural extrem de pretios, este putin invidios pe Moldova si  Muntenia, in care turcii asupritori au permis bastinasilor sa ridice biserici dupa biserici, fara a se impotrivi, pe cand in Ardeal acest lucru era de neconceput. Pe aceste meleaguri totul trebuia facut subversiv...

Si uite asa, romanii ardeleni obisnuiti, isteti ca intotdeauna, au ridicat pe dealul din apropiere troite...multe troite...doar ca prezentau troitele acelea o particularitate: aveau hram... asa ca ele erau adevarate bisericute deghizate, niste strajeri vajnici ai ortodoxiei... Cea mai veche troita gasita este de pe la anul 1200, proba a credintei ardelenilor din acele timpuri. Ma gandeam la domnii din alte tinuturi ce imbracau copaci facandu-i sa semene cu aprigi luptatori, bagand spaima in otomani... Aici bisericutele erau ascunse in insasi fibra si sufletul divin al troitelor de lemn...

Profesorul Vasile Oltean a scris si o carte despre acestea... O carte care nu a interesat aproape pe nimeni...Asa cum nu au interesat nici celelalte 26 de carti ale sale. Si pedagogul nostru de scoala veche este trist... Un pedagog fara elevi, intr-o clasa pustie,joasa, cu banci de lemn, cu un abac si niste tablite originale, cu un bat denumit, fireste, "Sfantul Nicolae", cu un felinar si multa melancolie...pentru ca aproape nimeni nu se mai aseaza in bancutele acelea subrede si nu mai asculta cu evlavie lectiile sale de istorie chiar acolo, la sursa, in vatra spiritului cultural national.

In camera alaturata odihneste tiparnita diaconului Coresi, mirat si dansul de vremurile de acum in care se citeste tot mai putin si respectul pentru valorile reale e pe cale de disparitie.

Cu cat drag inteleptul Coresi a tiparit carticelele acelea, pentru invataceii care dupa trei luni petrecute aici deveneau notari satesti, dupa sase luni dacali, iar dupa noua luni preoti, incercand astfel diaconul si ajutoarele lui sa salveze scoala romaneasca, ce urma sa fie inchisa din lipsa de manuale.
Manuale scolare de care noi, astazi, ne batem joc, pierzandu-ne intre atatea alternative incat uitam chiar ideea initiala de CARTE DE INVATATURA.

Cat s-a luptat Andrei Saguna pentru ca aceasta scoala romaneasca sa existe, el,marele Andrei Saguna, nascut din tata catolic...

Cata puscarie grea au facut in anii de opresiune comunista de pana in 1965 aceia care ii pomeneau numele sau detineau carti scrise de Andrei Saguna in bibliotecile personale...
Profesorul Vasile Oltean a asezat cu piosenie intr-o vitrina toate editiile Bibliilor tiparite pana in zilele noastre pe meleagurile romanesti...

Din nefericire nu intereseaza aproape pe nimeni...Poate doar pe hotii care l-au pradat de curand,furandu-i piese rare, nu pentru ca erau insetati de cultura, ci pentru ca obiectele vechi se vand bine colectionarilor occidentali, cautatori de radacini ale popoarelor de aiurea, in lipsa unor puternice radacini culturale proprii.

Din fericire comorile furate au fost recuperate. Dar PAZITORUL a resimtit din plin evenimentul acesta ... In acele momente s-a simtit si mai singur decat de obicei... Iar ilustrii lui prieteni din trecut nu pot sa il aline pe de-a intregul... Sunt depasiti si de ideile mai marilor zilei care vor sa il scoata pe Eminescu de la Bacalaureat pe motiv ca este prea greu si sa il inlocuiasca eventual cu Harry Potter... Si nici Decebal si Traian nu pot intelege cum ei pot sa fie tinuti minte de tinerii acestui veac doar prin faptul ca unul avea barba, iar celalalt breton!

De aceea, daca aveti drum prin zona Brasovului, nu ocoliti prima scoala romanesca din Schei, pentru ca veti intalni acolo un om extraordinar, mereu bucuros de oaspeti si cu o desaga mare de povesti adevarate despre vremile trecute in care romanii isi aparau cultura cu pretul libertatii si de multe ori al vietii... Libertate, onoare, mandrie, patriotism, glie, familie... cuvinte golite tot mai mult de continut in zilele noastre involburate...

Va invit sa il vizitati pe Vasile Oltean in muzeul sau minunat din Scheii Brasovului...Macar pentru simplul fapt ca romanilor le-au placut mereu lucrurile interzise: iar in vremurile noastre incetosate cultura devine tot mai mult un domeniu subversiv. Un om care isi cunoaste radacinile este un om mandru, are pe ce se sprijini, asa incat nu il poti transforma in rob, ramanand liber indiferent de cate furtuni incearca sa il doboare. Asadar, sorbiti din valorile culturale adevarate si ramaneti LIBERI!

Rostiri: Criteriile de selectie ale liderului politic actual (autor: Bogdan Cristian Blascioc)

Importanta conducatorilor este o realitate incontestabila, totusi, de cateva decenii bune, daca nu chiar de peste un secol, putem observa o depreciere a calitatii acestora.

Se stie ca un conducator politic, care constituie cea mai semnificativa categorie de lideri, trebuie sa posede 'charisma', ceea ce in samskrida inseamna 'forta spirituala', calitate care subsumeaza, de fapt, o serie de insusiri, inclusiv aceea a sociabilitatii, a puterii de influentare, etc. 

De asemenea, este cunoscut faptul ca cea mai mare parte a istoriei omenirii a cunoscut doar monarhii si monarhi, fapt care, la prima vedere, ar putea sa para contradictoriu, intrucat un rege sau un imparat intra in posesia puterii temporale pe linie dinastica, succedand unei rude de sange. Insa, pe de alta parte, adevarul este substantial diferit, se stie ca in istoria monarhiilor mondiale au avut loc nenumarate lovituri de stat, unele dintre disputandu-se intre membrii aceleiasi familii, altele conducand la schimbarea dinastiei, numeroase dinastii diacronice avand un singur reprezentant, cum a fost cazul dinastiei Yuan din China, dinastie mongola - e drept ca acesta constituie un caz particular deoarece Imperiul mongol se extinsese dincolo de capacitatea expansiva a oricarui stat al lumii, insa, totusi, chiar glorioasa dinastie mongola din care facuse parte Kublai Khan nu a fost una foarte longeviva, fapt care este sugestiv in privinta relativitatii puterii transmise dinastic.

Nici dinastiile care au condus teritorii circumscrise unor limite mai realiste si mai usor de administrat nu au fost, in toate cazurile, aproape de perenitate, iar asta pentru ca puterea politica este chiar mai greu de pastrat decat este de obtinut, simpla conditie de apartenent la familia suverana negarantand respectivului preluarea puterii. 

Se stie ca mortalitatea, inclusiv cea infantila, a vlastarelor regale, era una foarte ridicata. Altfel spus, conditia de monarh presupunea anumite merite ale celui care detinea demnitatea in cauza, mai putin, partial, in perioada de apogeu a monarhiilor, cand tot mai multe republici se ridicau in Europa, in timp ce monarhiile ramase devenisera ereditare in toate implicatiile semantice ale cuvantului, insa aceasta situatie a fost vremelnica si tranzitorie, tocmai pentru ca aparatul statutului se modificase in toate tarile lumii, tinzand pentru legitimarea drepturilor cetatenesti la nivel universal, pentru reprezentativitatea puterii delegate prin vot, implicit, si pentru constituirea unui sistem politic democratic.

Ceea ce inseamna ca glisarea de la monarhie la republica a avut drept efect scaderea importantei charismei conducatorului, care totusi ramane notabila si in zilele noastre, insa la un alt nivel. Ceea ce este chiar mai important, avand in vedere ca statisticile socio-psihologice indica o crestere a IQ-ului oamenilor contemporani, fapt favorizat si de calitatea si de cantitatea educatiei, aceasta este universalizata la nivel national- orice cetatean are dreptul la o educatie, care, teoretic, poate sa devina si una academica, de asemenea, valoarea informatiilor a crescut, iar toata acesta interactivitate culturala se constituie intr-un mediu stimulativ intelectual, deci, cum spuneam, cel mai de mentionat fapt in acest context socio-cultural este acela ca el nu poate sustine conducatori politici pe masura conditiilor educationale existente.

Fireste, se poate argumenta ca modificarea climatului politic nu mai reclama razboaie de afirmare nationala, de expansiune teritoriala, rolul conducatorilor si al armatelor diminuandu-se sensibil din acest punct de vedere, el fiind, cu precadere, unul diplomatic si economic. Am putea spune ca vremurile actuale reclama diplomati, tehnocrati, psihologi in adevaratul sens al cuvantului, etc. Iar toti acesti oameni, fiind specializati, adica nepregatindu-se in mod special pentru a exercita puterea politica, nu mai pot avea efectiv particularitatile predecesorilor lor istorici. 

E de mentionat si faptul ca aria de selectie a potentialilor conducatori s-a extins, theoretic, nelimitat, atat prin egalitatea de drepturi din toate statele democratice cat si prin accesul liber si universal la educatie. Oricum, educatia nu a fost o conditio sine qua non a regalitatii, ea fiind, mai degraba, o consecinta ulterioara si care, odata cu trecerea timpului si prin instaurarea traditiei si a etichetei de curte, avea sa devina si o conditie. Insa, pe masura ce educatia s-a identificat tot mai mult cu clasa regala si cu cea nobiliara, prin extensie, substanta sufleteasca a monarhiilor s-a diluat, deoarece nu calitatile de ordin cultural au fost cele care i-au propulsat pe stramosii lor in fruntea natiunilor. Aici vorbim, categoric, de o forma de inteligenta extra-culturala, care nu este inoperanta in domeniul cultural, ba care chiar poate sa functioneze foarte bine si acolo, desi Gingis Khan a fost analfabet, Kublai Khan a fost un personaj istoric foarte cult, de exemplu, insa care se bazeaza pe alte caracteristici intrinseci naturii umane. Eu as inainta definitia potrivit careia psihicul unui conducator din trecut era caracterizat de un amalgam de calitati psihoemotionale in care ‘nucleul metalic’ era reprezentat de vointa, care poate mula si directiona inteligenta, valorificand-o la maximum in functie de circumstante, vointa asociata cu inteligenta logico-matematica, senzorio-motorie, cu inteligenta emotionala, cu cea extra-culturala, stiindu-se ca toate aceste moduri ale inteligentei nu necesita un suport informational opulent sau academic, cum am spune azi, pentru a se manifesta.

Poate de aceea oamenii zilelor de astazi traiesc cu deluzia recurenta ca nu-si pot alege conducatorul dorit. Oricum, orice regim politic stabilizat si securizat de o constitutie, risca sa se confrunte cu problema diminuarii calitatii conducatorilor. Iar asta de datoreaza faptului ca liderii desemnati in cadrul politic actual nu mai sunt supusi unor teste istorice la fel de relavante pentru valoarea lor politica cat si faptului ca putea politica este, in facto, diseminata unor institutii intentionate reprezentative popular. Aspectul pozitiv il reprezinta democratizarea asigurata constitutional a statelor, aspectul negativ poate sa fie constatat, eventual, pe linie antropologica si axiologica: conducatorii de azi nu mai au nicio sansa sa devina arhetipuri ale posteritatii, ei nu sunt decat niste inalti functionari profesionisti sau reprofilati. Insa acesta este pandantul democratiei- pentru a beneficia de ea trebuie sa faci anumite concesii pe linia valorii: democratia nu este timocratie, guvernare pe baza de merite umane si nici alchimie deoarece conducatorii nu trebuie sa apartina vreunei rase de aur, de indivizi multilateral dezvoltati, ci sa fie intelectuali capabili sa administreze eficient si moral o tara… si, automat, ei sunt de fapt si trebuie sa fie mai multi. Se spune, corect, de altfel, ca seful de facto al oricarei monarhii contemporane este primul-ministru. 

Totusi, e nu mai putin adevarat ca afirmatia trebuie sa fie usor nuantata adaugandu-se ca orice stat democratic actual este condus, practic, de cele trei puteri, executiva, legislativa si juridica.
Acestea fiind observate nu ar trebuie sa para nefireasca devierea utilizarii termenului ‘charisma’, care a incetat demult sa mai fie considerat in sensul lui originar si etimologic fiind substituit intelesului de popularitate sau, electoral vorbind, de elegibilitate.

Nu in ultimul rand, cel mai bun conducator este omul cel mai potrivit momentului istoric dat, iar daca anumiti posibili conducatori, pe langa satisfacerea exigentelor actuale, ne amintesc intrucatva de insusirile predecesorilor lor din trecut, atunci ei ar putea sa fie alegerile cele mai opportune. Daca in antichitate sau in medievalitate conducatorii se impuneau adesea cu forta, insa pe baza anumitor calitati- chiar si o camarila, o hunta sau un grup restrans solicita anumite virtuti de la liderul lor- in zilele noastre acestia se impun prin competenta politica, chiar daca aceasta este o determinatie teoretica, insa care poate sa fie concretizata prin exercitiul puterii.

Altfel spus, in trecutul istoric practica preceda teoria, acum succesiunea este inversa si negarantata. Mai exact, atunci, conducatorul, in multe dintre situatii, devenea astfel in virtutea calitatilor sale politice care-l aduceau oarecum natural, adica in urma verificarii unor raporturi de forta, in fruntea unui stat sau care determinau formarea unui imperiu, a unei ligi multinationale, moment dupa care calitatile lui de politician nu mai erau chiar esentiale, acum, conducatorul intra in posesia puterii prin persuasiune si competenta teoretica si singura modalitate de validare a calitatilor lui politice efective fiind practica guvernarii. 

Chiar si asa, cei care au detinut puterea si nu au administrat-o intr-un mod falimentar sunt avantajati fata de cei care sunt exteriori acesteia creandu-ti impresia, fie ca ar fi mai potriviti altor timpuri, fie ca sunt produsele prin execelenta ale timpurilor noastre populiste caci ce este comunismul decat o democratie prost inteleasa sau care, din incercarea de a fi utopizata a fost transformata intr-o distopie.

Bogdan Cristian Blascioc

Scrabble: Povestea unei campioane nationale

Undeva pe glob... O piata cu o multime de negustori ambulanti...

Poti cumpara orice: de la haine ieftine la suveniruri traditionale care sa iti aduca aminte, peste ani, de o vacanta formidabila.
Indiferent de ceea ce vei cumpara, un lucru te va marca si il vei tine minte cu siguranta: peste tot gasesti la vanzare... jocuri de scrabble!

Iti sunt oferite cu mandrie nedisimulata, in aceasta tara care a spart orice canoane ale logicii.

In salile din capitala, la concursurile de scrabble, exista ecrane mari unde se pot vedea extragerile si depunerile sportivilor.

Spectatorii,vizibil emotionati, au la randul lor foi de hartie si incearca sa gasesca depunerile de top.

E liniste de catedrala, un fluid nevazut ii conecteaza pe toti la partida ce tocmai se desfasoara. Si se simt cu totii un pic mai fericiti.

Daca ii intrebi de ce nu participa in calitate de sportivi, iti vor raspunde ca nu se simt suficient de pregatiti, dar ca joaca frecvent cu rudele si prietenii. Uneori chiar pe bani.
Marile competitii sunt televizate.

Din anul 2000 tara a obtinut 9 titluri mondiale, jocul de scrabble surclasand sportul-rege, fotbalul.
Aici, in acest colt de lume, a fi campion de scrabble inseamna a te realiza in viata.

Un curriculum vitae ce contine "detaliul" ca esti campion la scrabble va fi luat cu siguranta in considerare de orice angajator de pe acele meleaguri si nu doar de acolo.
Insusi presedintele statului are drept consilier economic un fost campion mondial de scrabble.

O tara care a ocupat de mai multe ori locul 1, din peste 30 de state francofone cu vechi pretentii in scrabble, nu poate impune decat respect.

Campionii sunt adulati de populatie si sustinuti de conducerea tarii, scrabble-ul fiind o disciplina sportiva de prim rang.
Intr-o perioada in care statul se confrunta cu mari probleme, inclusiv cu o criza alimentara de proportii, locuitorii isi gasesc refugiul in scrabble.

Desi este considerata tara cu una dintre cele mai stabile democratii din acest colt de lume, somajul este extrem de ridicat, iar Fondul Monetar International estimeaza ca peste jumatate din populatie traieste sub limita saraciei.
Se importa majoritatea produselor, asa incat cresterea preturilor pe plan mondial a dus la foamete si la o grava penurie de combustibil.

Insa oamenii joaca scrabble. Ca o ultima salvare...Din robie, din saracie, din ignoranta....

In interviuri, oameni obisnuiti declara ca e suficient sa ia jocul de scrabble, sa inceapa o partida si tot ce e rau sa dispara pentru o ora sau doua.

E metoda lor prin care isi recapata respectul de sine, libertatea interioara. Isi redescopera aripile sufletului lor nealterat de puhoiul de crize regionale si mondiale revarsat asupra-le... Rup din nou lanturile, asa cum au facut si stramosii lor.

Pentru ca in pofida a tot ce li se intampla sunt o tara de campioni! Si pot da cu flit marilor puteri!

Intr-o tara in care, conform statisticilor Bancii Mondiale, analfabetismul tinde spre 40%, iar fatarnica putere financiara suprastatala cauta solutii "salvatoare", scrabble-ul readuce copiii in scoli.

A fi campion la scrabble a devenit un mod de a scapa de saracie, un mijloc de supravietuire.

Desi trebuie sa joace in franceza (limba oficiala a tarii, cu toate ca exista si mai multe dialecte in care vorbesc uzual bastinasii), acesti oameni simpli le-au dat o palma rasunatoare francofonilor de pretutindeni: SUNT CAMPIONI MONDIALI!

Si nu e putin lucru sa cunosti cam 50.000 de cuvinte de baza, in timp ce un academician francez scortos cu greu se apropie de 15.000.

Selectia se face din scoala primara. Cei care demonstreaza aptitudini sunt sustinuti. Intr-o tara in care se importa pana si alimentele de baza, se exporta CAMPIONI MONDIALI intr-o disciplina sportiva ale carei atribute sunt: eruditia, lipsa agresivitatii, gradul extrem de mare de concentrare, gimnastica mentala superioara sahului.

Chiar si numele tarii e format din 7 litere, si, prin anagramare, se mai pot forma cateva cuvinte de 7 slove in franceza.
Una din cele mai mari victorii, pentru oamenii acestia, este introducerea in dictionarul folosit in competitii a 14 cuvinte dialectale. Din nou o palma pe obrazul Puternicilor Lumii!

Scrabble-ul este o adevarata religie in patria acestor campioni mondiali.

Nicaieri in lume nu poti gasi un asemenea entuziasm si daruire in joc.

V-am spus o poveste adevarata din... Africa de Vest.Iar tara se numeste  SENEGAL.

Intamplator sau nu, cuvantul ROMANIA are tot 7 litere...
Si la o anagramare simpla gasim 6 scrabble-uri:

1.ARMONIA

2.AROMANI

3.INAMORA

4.MARONIA

5.RAIONAM

6.MORNAIA

Concluziile le trageti voi... Acum, la final de an...

Rostiri: Ferma de varani (autor: Marin Ilca)

Îmi pare cel puţin ciudat să constat uimirea unora, care până acum, din varii motive, au sprijinit perpetuarea şi înmulţirea acestei specii fără o planificare întru propria siguranţă.

Nu pot să cred că doar incapacitatea, poate genetică, de a desluşi reflexia realităţii imediate şi consecinţele pe termen scurt ale actelor dictate de reacţia normală faţă de acestea, au dus atât de repede spre un final cel puţin la fel de uşor de anticipat, ca şi bubele aduse de pojar.... Poate n-au avut pojar sau poate n-au învăţat nimic din experienţa respectivă...

Cred că doar la noi, într-un timp atât de scurt, se pot transforma guşterii în şobolani, şobolanii în hiene şi căpuşele în găuri negre, cu acordul, ajutorul şi susţinerea celor care încep... să se mire.

Scriam cu luni în urmă despre iminenta răsturnare a valorilor, despre rescrierea Mioriţei, despre o nouă ordine ce se va instaura, cu alte reguli, dar cu aceiaşi mânuitori de bici, mai puternici şi mai egoişti. Mai scriam despre importanţa prezenţei la vot, sperând nu neapărat în decimarea lighioanelor mai sus amintite, cât măcar în slăbirea lor, tocmai ca să nu ajungem în situaţia de a întreţine FERMA DE VARANI !

Spuneam la început că îmi pare ciudată mirarea ACELORA... şi asta din cauză că îi consideram iremediabil pierduţi.

Acum înclin să cred că suntem CU TOŢII pe cale de a fi... iremediabil pierduţi.

Dar poate ne ajută de data asta....ca măcar să ştim ceva SIGUR.

Marin Ilca

Rostiri: Raptor (RO)Rex (autor: Marin Ilca)

Până la urmă m-am hotărât: Raptor Rex, varianta meltean-mioritică şi actuală, este o etichetă mult mai aproape de adevăr decât "varan", atunci când vrem să exprimăm în cât mai puţine cuvinte - pentru că nu merită să pierdem timpul cu specia respectivă - felul în care se comportă cei care ne conduc....spre prăpastie.

Probabil am ales respectiva variantă de a descrie acest accident al istoriei, reprezentat de actualii conducători, pentru că nu mă pot dezbăra de ticul strămoşesc al optimismului (ştiut fiind că Raptor Rex este de domeniul trecutului) sau poate din cauză că nu mai înţeleg lumea în care trăiesc şi impresia că totul s-a transformat în Jurassic Park.

Exact cum la fel, anumite fenomene naturale au fost capabile să schimbe lumea în urmă cu milioane de ani, aşa şi acum, fenomene (nenaturale) au schimbat lumea mea, făcându-mă străin în contemporaneitate.

Schimbări rapide şi dezastruoase, cu prolificitate de bacterii şi rezultate de molimi, încearcă să-mi modifice devenirea spre opusul a ceea ce-mi doream şi pentru ce luptam să fie.

Sunt oameni pe care greutăţile îi fac slabi şi neputincioşi, cedând în faţa lor, aşa cum sunt şi oameni pe care încercările grele îi călesc şi îi fac mai puternici. Aş vrea să întâlnesc cât mai mulţi din a două categorie. Şi prin asta nu instig la "dating", ci la a strânge rândurile, NOI, cei aleşi.

Marin Ilca

Lamaile care salveaza vieti: de la Alexandra Scott la Iulian Limonada

Mai  intai a fost un mesaj primit aseara pe Facebook... Un gand referitor la faptul ca oceanul este atat de puternic doar datorita nenumaratelor picaturi de apa ce il compun.

Pentru ca azi este ultima zi a Campaniei „Automatul de Colinde”, propusa de Blogal Initiative in parteneriat cu Coca Cola, dar si pentru ca am scris un prim articol despre o septuagenara care a reusit sa mobilizeze o multime de oameni, implinindu-si visul de a ridica o biserica monumentala, as vrea sa scriu acum despre o alta eroina, aparent la fel de neputincioasa, aflata nu la anii senectutii, ci la inceputul vietii.

Alexandra Scott a fost o fetita din Statele Unite care, la patru ani,  a aflat ca este bolnava de cancer si, ca orice inger trimis pe pamant cu o misiune precisa, a decis ca trebuie sa face ceva pentru a-l ajuta pe medicul ei sa gaseasca un leac pentru aceasta boala ingrozitoare a civilizatiei.

Dar ce poti face cand nu ai decat 4 ani si o familie ingrozita ca te va pierde?

Poti, de exemplu, sa daruiesti limonada oamenilor in schimbul unor donatii cat de mici...

Ajutata de familie, ideea a prins contur si, pana in 2004, cand boala a rapus-o pe Alexandra, „Alex's lemonade stand” a devenit faimos in intreaga lume.

Fundatia a contribuit cu  milioane de dolari la dezvoltarea cercetarilor in domeniul cancerului infantil.

Motto-ul sub care se desfasoara strangerea acestor fonduri:”Nicio donatie nu e prea mica!” , demonstreaza, daca mai era nevoie, cat de important este fiecare dintre noi, tanar sau batran, bolnav sau sanatos, daca tinta este de a produce o schimbare in Bine in lume. Iar lungimea vietii chiar nu conteaza, ci doar intensitatea cu care traim si putem astfel sa reusim sa schimbam lumea, incepand prin a produce schimbari mai intai in interiorul nostru, atunci cand apar mari provocari, pe care suntem nevoiti oricum sa le depasim.

Macar sa facem in asa fel incat sa innobilam suferinta si sa o metamorfozam in motorul unei schimbari in Bine: a noastra, dar si a celorlalti.

Insasi compania Volvo a inceput sa ofere premii, dupa moartea fetitei, copiilor care aduc schimbari majore in lume, dupa ce a aflat de povestea micutei Alexandra.

Mai aproape de noi, un tanar extraordinar de sufletist, Iulian Vacarean, a infiintat Asociatia Beneva, reusind cu „Limonada lui Iulian” sa ajute alti copii de cancer.

Misiunea Fundatiei Beneva este aceea de a strange fonduri pentru Sectia de Oncopediatrie a Spitalului Marie Curie – Bucuresti. Mai multe detalii despre planurile lui Iulian de a schimba in bine viata unor copii loviti de soarta gasiti pe site-ul www.pasispreviata.ro si pe pagina lui de Facebook.

Si el merge pe principiul: „Daca viata iti ofera o lamaie, fa din ea o limonada!”

Spor la colindat si la facut fapte bune in anul ce vine!

Nu uita: fiecare picatura din ocean este importanta. Fii una dintre ele!

"12 plante", suplimentul 100% natural cu un ingredient secret: magnolia

Dozele miraculoase din suplimentul alimentar „12 plante”, ce strang la un loc efectele benefice a celor mai binefacatoare daruri din lumea vegetala, s-au raspandit rapid prin toata tara, pornind de la Cluj.

„12 plante”, suplimentul alimentar din care deja s-au vandut  peste 100.000 de cutii, contine, putini stiu, si un ingredient, rar, mai putin stiut pe plaiurile noastre, dar folosit de chinezi si japonezi de mii de ani, in special pentru sporirea fluxului de energie (Qi), cu beneficii indubitabile asupra vitalitatii organismului, la persoane de toate varstele.

Acest ingredient secret este magnolia, mai cunoscuta la noi pe post de arbust ornamental crescut prin parcuri, decat ca remediu naturist.

Cercetatorii din mai multe universitati prestigioase ale lumii au realizat in ultima vreme tot mai multe studii privitoare la efectele terapeutice ale magnoliei, atat pe animale, cat si pe oameni, reusind sa faca o lista, inca succinta, a beneficiilor aduse de magnolol si honokiol, prezente mai ales in coaja, dar si in bobocii de floare.

Asiaticii utilizeaza scoarta de magnolie in lupta impotriva stresului, datorita efectelor sedative pe care le are, inclusiv in atacurile de panica.

Magnolia este si un sprijin de nadejde in reducerea poftei de mancare si normalizarea greutatii corporale, precum si in eliminarea insomniilor.

La bolnavii de Alzheimer s-a observat ca utilizarea ca adjuvant a cojii de magnolie usureaza efortul de inghitire, prin eliminarea „nodurilor in gat”.

Magnolia si-a mai demonstrat eficienta si in osteoporoza, iritabillitate, protejarea functiei cardiovasculare.

Scoarta de magnolie este si un hepatoprotector, dar, mai ales, un ajutor in boala canceroasa, datorita certelor proprietati antitumorale.

Bobocii de magnolie sunt utilizati de asiatici in special in sinuzite si congestiile cerebrale, evident, alaturi de un tratament alopat corespunzator.

Pentru amplificarea beneficiilor unor suplimente alimentare, in prezent, scoarta de magnolie incepe sa fie adaugata tot mai des in asemenea produse, desi in cantitati mici, mai ales pentru a proprietatile sale calmante.

www.12plante.ro

„12 plante” este unul dintre aceste suplimente alimentare (destul de putine pe piata romaneasca) care are in compozitia sa si magnolie, alaturi de celelalte plante mult mai cunoscute: salcia, migdalul, mesteacanul pufos, teiul argintiu, coacazul negru, ghimbirul, socul, urzica, orzul verde, stejarul, ginkgo biloba.

Intrati pe site-ul www.12plante.ro pentru a citi mai multe detalii despre acest produs, ce este comercializat la un pret bun, de numai 100 de lei, in conditiile in care si transportul coletului este gratuit catre dvs.

Multa sanatate!

sursa foto: http://www.flickr.com/photos/blumenbiene/5665810219/sizes/q/in/photostream/

"12 plante", un remediu naturist pentru mentinerea sanatatii

www.12plante.ro

    „12 plante”, remediul natural bogat in   vitamine, proteine si enzime, datorita manunchiului de plante de leac pe care il contine, este un supliment alimentar ideal, mai ales acum, in perioada iernii.
   

   Dupa ce am trecut Apocalipsa cu bine, va propun sa ne intoarcem mai mult spre Mama Pamant si sa incercam sa intram in rezonanta cu Natura, dupa ce atata amar de vreme am luptat impotriva ei.

  Un pas in aceasta directie ar fi si renuntarea la obiceiul gresit de a recurge la medicamentele de sinteza pentru cele mai usoare semne de slabiciune fizica, chiar daca aceste chimicale periculoase nu ni s-au recomandat de catre un medic si ne pot face, in multe cazuri, mai mult rau decat bine.

  Un deficit de energie, o durere de cap, o usoara raceala, pot fi usor rezolvate cu ajutorul remediilor  naturiste, incepand cu diversele plante medicinale, produsele stupului si sfarsind cu reiki-ul traditional.

   Suplimentele alimentare capata o importanta tot mai mare, pe masura ce hrana noastra cea de toate zilele este tot mai mult secatuita de principiile active ce ne ajuta sa ne mentinem o stare buna a sanatatii.

   Tocmai de aceea, as vrea sa va recomand astazi un astfel de supliment alimentar, sub forma de capsule, denumit simplu, „12 plante”, ce contine un amestec cu adevarat revigorant pentru organism, bogat in proteine, vitamine si enzime, cu un rol important in intarirea sistemului imunitar,precum si in buna functionare a sistemului circulator si a aceluia digestiv.

   „12 plante”, este un produs-minune, ce aduna in micutele capsule, plante cu proprietati exceptionale, utilizate de mii de ani in diferite colturi ale lumii.

http://www.12plante.ro

   Salcia, migdalul, mesteacanul pufos, teiul argintiu, coacazul negru, magnolia, ghimbirul, socul, urzica, orzul verde, stejarul, alaturi de ginkgo biloba, sunt cele douasprezece ingrediente miraculoase care ne ajuta sa ne refacem si sa ne mentinem starea de sanatate, in conditiile unor agresiuni continue asupra corpului nostru.

   Modul de administrare este extrem de simplu: cu 30 de minute inainte de masa, o capsula pe zi, dimineata sau seara, cu 150  de ml de apa sau ceai.

   Mai multe informatii despre produsul „12 plante” gasiti pe site-ul www.12plante.ro.

   Tot acolo puteti si sa il comandati cu incredere, completand online formularul aflat pe pagina de contact , „12 plante”, fiind un produs 100% natural, lipsit de orice efecte nocive asupra organismului.

   "12 plante" costa doar 100 de lei, iar transportul la dvs. acasa este gratuit. 

   Un pret modic, pentru un produs care va aduce beneficii pentru sanatate atat de mari!

   Singurele persoane care ar trebui sa il evite sunt acelea alergice la vreuna dintre plantele din compozitia acestui supliment alimentar.



cititi si articolul: http://www.giulieta.info/2013/02/blogal-initiative-campania-de-ce-12.html

Nota:
- articol publicitar scris in cadrul unui concurs online

Mesaj de la Simona Ionita (EDEN CENTER)

Am primit acum de la Simona Ionita o invitatie la meditatie, pentru astazi, 21.12.2012, incepand cu 13.11:

"21.12.12.

A venit si mult disputata zi, si se va medita cu sincronicitate ca o meditatie planetara. in Romania pe meridianul Cairo la 13:11 este benefic sa fiti in meditatie si sa vizualizati lumea pe care o doriti pentru voi si ceilalti, o lume in iubire in care toti suntem creatori prin iubire. Fiti atenti sa nu puneti fete si moduri exacte de realizare pentru ceilalti pentru a nu incarca liberul arbitru.

Pentru melodie urmariti grupul IMPREUNA. Sunt melodii de downloadat deja de acolo.
Local Time Conversion For December 21, 2012 – 11:11:00 UTC (GMT) 24-hour format for some cities:

Mexico City – 05:11:00
Los Angeles – 03:11:00
New York – 06:11:00
Cairo – 13:11:00
Jerusalem – 13:11:00
Sydney – 22:11:00
Berlin – 12:11:00
Paris - 12:11:00
Tokyo – 20:11:00
London – 11:11:00
Vatican – 12:11:00
New Delhi - 16:41: 00
Shanghai - 19:11:00
Singapore - 19:11:00
Johannesburg - 13:11:00
Moscow - 15:11:00
Hanoi, Vietnam - 18:11:00"

Daca aveti timp si disponibilitate, intrati pe site-ul ei pentru detalii si intrati in joc, chiar daca v-ati amuzat si voi de... Apocalipsa.

Eu il consider un exercitiu de solidaritate, de speranta intr-o lume mai buna, de intrare intr-o noua era, in care sa fim co-Creatori, ajutati de noile energii.

Lumina in suflete va doresc!

Caravana colectarii selective, in punctul terminus al traseului verde

Caravana colectarii selective bifeaza astazi, 21 decembrie 2012, ultima oprire pe traseul ce a trecut prin 25 de orase (Bucuresti, Pitesti, Targoviste, Ploiesti, Slobozia, Constanta, Tulcea, Focsani, Iasi, Roman, Bacau, Sfantu Gheorghe, Brasov, Targu Mures, Medias, Sibiu, Cluj Napoca, Zalau, Baia Mare, Satu Mare, Arad, Deva, Targu Jiu, Craiova, Alexandria).

Mii de copilasi din ciclul primar si 52 de scoli au fost cuprinse in aceasta campanie, ce a avut misiunea sa ii învete pe cei mici într-un mod neconventional, prin joc, intr-un autocar special modificat, denumit inspirat: „Autocarul verde al Reciclarii”, cum se selecteaza istet deseurile.

Multa culoare, veselie, implicare, totul pentru protejarea naturii prin insusirea unor principii de baza ale selectării deseurilor.

Copiii ce au vizitat autocarul verde, dar și adultii (profesori, parinti, simplii trecători), au apreciat ideea si, ce este mai important, au dobandit, aproape fara sa-si dea seama, niste cunostinte utile care ii vor face ca pe viitor sa impartaseasca si cu altii ceea ce au învatat, devenind astfel ei insisi niste ambasadori ai campaniei, initiate de Eco-Rom Ambalaje.

Evident, www.colecteazaselectiv.ro a fost si el extrem de accesat în ultimele saptamani, iar internautii mici și mari au fost încantați de modul in care sunt prezentate informatiile despre reciclarea inteligenta, dar si de designul grozav al paginilor site-ului.

Din partea mea, organizatorii au un 10 imens pentru initiativa lor!

Felicitari organizatorilor si, cu siguranta, caravana va continua si în 2013, poposind si in alte orase ale tarii.

Va fi intampinata cu un entuziasm nedisimulat!



- campanie sustinuta de Blogalinitiative

Rostiri: Ce te faci acu', Gogule? (autor: Silviu Dachin)

„Tată, tu de ce ești șomer? Nu știi să lucrezi?”
Câtă gingășie în glas, câtă forță în pumnul care țintește...
Omul se uită mirat la copil. „Oare de unde vin întrebările de felul acesta, într-un căpșor ca ăsta?”

Dacă întrebarea ar fi presupus doar îndemn la filosofia cunoașterii... Dar ochii ăștia mari și zâmbetul indicând „urechile ațintite” spre ceea ce oamenii numesc răspuns, nu prea lasă loc de interpretare. Bine că e în clasa a doua, că de era mai mare...

Ce să-i spui? Că în urmă cu ani de zile cineva s-a gândit să facă un bine ăstei țărișoare și pentru asta a inventat mita, nepotismul, biroul categoria „degeaba” și multe altele, iar lucrurile au mers excelent până în ziua când toate astea au început să ceară un tribut mult mai mare decât și-ar fi închipuit administratorii sistemului. Cum să îi spui că tăticu’ a venit pe lume ceva mai târziu decât implementarea cu succes a nenorocirilor pomenite mai sus și a multor alte nenorociri, că a ocupat  locul „pe bune”, doar fiindcă locul exista și că de o vreme încoace, bugetar, așa cum era el, purta în faţă un minus crescător ...

Da, a dus-o bine un timp, că se pricepea binișor la ceea ce avea de făcut. Dar acum țara are nevoie de... Chiar așa, de ce are nevoie țara asta? Să se reprofileze, nu de alta, chiar dacă vârsta îl îndeamnă la altceva. La ce se pricepe el mai bine? Iar constatarea nu întârzie să lovească din plin: „Hei, omule, țara ta nu are nevoie de oameni ca tine!” Nu te pricepi la ceea ce avem noi nevoie. Tu nu știi să pleci capul, nu știi să nu înțelegi ce se spune și să înțelegi ceea ce de fapt s-ar spune, dar nu se poate acum... La politică nu ești bun, prietenii știu de ce, ca artist ai predat armele în clasa a X-a când, spunea tac’tu, „nu ai nici un viitor” și a cam nimerit-o, pe șantier se câștigă, dar tu e clar ca o să leșini undeva între a 14-a și a 15-a cărămidă ridicată... 

Ce te faci acum, Gogule?!
Nu de alta, dar e cam târziu pentru tine. Auzi dom’le, cică ai devenit șomer pentru că se face ordine în țară. Adică tu ai fost până acum un element de dezordine națională!

Frumos... Și hai că ar fi trecut „în zbor” peste umilințele astea de ordin național, că de, lovesc în categorii, nu în indivizi, dar ce să faci cu prostul obicei de a mânca de trei ori pe zi, de a folosi frigiderul și televizorul, de a-ți spăla hainele chiar și când sunt murdare, și mai rău, de a fi în viață și iarna când costurile, în cel mai bun caz, se dublează...?

Ochii ăia mari și limpezi încep să dea semne de nerăbdare... „Pe cine suni, tati?”...

„Bă Costele, fii atent aici la mine, rapid, că mă seacă aștia cu tarifele lor, zici că încă mă mai pot angaja la Fernandez ăla de are 5 câini și nu are cine să aibă grijă de ei pentru 800 de euro pe lună?”

Silviu Dachin
http://omulbun.blogspot.ro/

Automatul de Colinde, portalul catre o lume mai buna

Poveste adevarata despre o Ana din zilele noastre...

Campania propusa de oamenii de la Blogalinitiative, in parteneriat cu Coca-Cola, care a nascocit un Automat de Colinde, se refera la propunerea unor motive pentru care sa nu ne pierdem speranta ca putem fauri o lume mai buna. Impreuna.

Multi colegi bloggeri au scris despre diversele ONG-uri ce incearca sa ajute, cat pot ele de bine, diverse persoane aflate in nevoie.

Pentru ca tot zicea cineva ieri intr-un comentariu pe Blogalinitiative ca lumea reala e urata si ca majoritatea bloggerilor ce scriu in cadrul campaniilor propuse pe site sunt doar o turma anosta, as vrea sa ii dau aici o replica la cele afirmate, scriind nu despre mari strangeri de fonduri ale unor multinationale, nici despre fundatii vestite, nici macar despre sportivi celebri, adevarate modele demne de urmat. Poate o voi face in zilele urmatoare.

Pentru ca este iarna, o sa va povestesc despre o femeie simpla, extrem de saraca, trecuta demult de prima tinerete, ba chiar si de a doua, care in urma cu niste ani, poate sapte, poate chiar mai multi, a fost sufletul unui proiect grandios de ridicare a unei... biserici.

Femeia din povestea mea, in varsta de peste 68 de ani, extraordinar de lovita de soarta, incerca de multa vreme sa isi gaseasca alinarea la Dumnezeu si mergea in diverse pelerinaje, prin locuri incarcate de spiritualitate, pe care muntii Romaniei inca le mai ascund din belsug, spre ciuda unora care ne-ar vrea dezradacinati total si de la credinta stramoseasca.

Intr-o iarna, alaturi de un grup restrans de credinciosi, microbuzul cu care calatorea s-a defectat pe neasteptate, intr-o vale putin cunoscuta, inconjurata din toate partile de munti inalti. Doar o cararuie urca sus, spre un schit unde locuiau cativa calugari. Satenii din vale vorbeau cumva ironic despre „pustnicii din munte” si se uitau chioras la „domnii si doamnele de la Capitala”...

Desi iarna, femeia, ce conducea micutul grup de pelerini, a decis ca ar fi bine sa le duca acelor calugari ceva alimente, din putinul pe care il aveau la ei, pana se repara microbuzul, cerand si gazduire pentru noapte.

Drumul, pe o potecuta de munte neamenajata, ce serpuia prin padure, era ingust, abrupt, extrem de periculos, deoarece intr-o parte era prapastie adanca. Un pas gresit putea insemna pieirea.

Au ajuns cu bine sus, dupa circa doua ore... Cand au iesit din padure, pe platoul unde se afla amplasat schitul, vechi de circa cinci secole, au crezut ca au ajuns in Rai. Locul era intr-adevar de poveste...

Calugarii le-au povestit oaspetilor neasteptati  cum este viata lor acolo, sus, cum trebuie sa care apa pe magarusi de la izvorul din vale pe potecuta abrupta, cum rabda  de multe ori de foame, cum oamenii din vale ii batjocoresc uneori...

Nu cerseau mila nimanui, isi acceptasera cu demnitate soarta, lasandu-se pe deplin in mainile Domnului...

Atunci, femeia din povestea mea a inteles ca Dumnezeu i-a calauzit pasii acolo si ca aceea este misiunea ei: sa ii ajute pe calugarii de la schitul uitat si de capii bisericii, dar si de oamenii obisnuiti.

Si, intoarsa in Bucuresti, a inceput sa organizeze convoaie bilunare catre acel loc sfant.

Mai intai caravane cu ajutoare constand in alimente, apa, lumanari si chibrituri, iar mai apoi au urmat banii si materialele de constructie. Pentru o biserica mare, frumoasa, cum nu a mai existat alta in acele locuri. Multi au ras de ea, multi i-au zis ca e nebuna. Dar a reusit sa stranga in jurul ei un manunchi de oameni la fel de idealisti ca ea.

A durat ani, pana cand constructia s-a ridicat semeata, spre cerul acela de un albastru ireal, cum nu mai e altul, pana cand s-au ridicat si chiliile calugarilor.

Drumul a fost si el largit si prevazut cu balustrade de lemn, care sa  previna accidentele tragice.

La un moment dat, femeia le-a dus calugarilor si niste capre (habar nu aveti ce greu e sa mani niste capre pe o asemenea cararuie!), dar, din nefericire, multe au fost mancate de ursii ce coboara deseori la schit.

Cert este ca in urma cu vreo patru ani lucrarea a fost gata.

Iar satenii, pelerinii, dar si excursionistii iubitori de munte, tot mai multi, care au inceput sa afle despre locul acela minunat de pe internet, s-au incumetat sa urce sus tot mai des, pentru a asista la slujbe, a se inchina la crucea rasarita parca dintre ferigi, a respira aerul tare din Carpati, a bea din apa ce acum urca pana sus.

Femeia de care va povestesc, desi cu probleme grave la picioare, datorita urcusurilor grele la schit, pe care le-a facut de nenumarate ori, chiar daca era septuagenara, este acum impacata sufleteste.

Misiunea ei s-a indeplinit.

Nici nu stiu daca mai traieste sau daca a trecut deja Dincolo, dar Ana (asa cum se numeste femeia din povestirea mea), poate reprezenta un exemplu despre cum poti realiza orice, chiar pornind de la nimic material, daca ai in suflet suficienta credinta in Dumnezeu. „Banutul vaduvei”, cum spunea ea candva, poate face minuni. 

Pentru Anele asemeni ei as fi vrut sa colind in aceasta iarna, in care toti se plang de criza, de saracie, de zapezile prea mari sau de sfarsitul lumii. Acele Ane care realizeaza lucruri incredibile, pornind de la nimic...

Pentru ca datorita ei, acolo sus, undeva pe muntele unde se povesteste ca s-ar fi ascuns candva Marele Zamolxis, niste calugari si pustnici, aflati in grote nevazute de excursionistii de week-end, se roaga si azi pentru ca noi, cei „din civilizatie”, noi, cei mai putin credinciosi poate, sa nu ne prabusim definitiv, pentru ca tara  sa nu fie distrusa cu totul, conform unor planuri bine ticluite pe alte meleaguri.

Poate nu as fi scris despre Ana, daca nu l-as fi auzit pe Becali acum cateva ore, cum spunea din Parlament ziaristilor ce il urmaresc continuu, ca pe un star de cinema, ca el a facut donatii de 30 de milioane de euro si de aceea are Dreptul la niste privilegii deosebite...

Vaduva de care v-am povestit eu nu s-a falit vreodata ca datorita ei s-a ridicat o constructie monumentala. Pentru ca era un legamant tainic intre ea si Dumnezeu, pentru instaurarea Binelui. Indiferent cati i-au zis ca e nebuna si ca nu poate ridica o biserica din nimic,  "cu mainile goale", fara o putere financiara mare in spate. A considerat ca asta a fost misiunea ei pe aceasta lume.

Revenind la Campania Coca-Cola si la Automatul de Colinde, va invit sa va alaturati acestei initiative minunate, deoarece cu siguranta banii vor ajunge la aceia ce au nevoie de ei.

Pur si simplu masinaria cu pricina cuantifica intensitatea cu care cantati colinde si o transforma in bani, care vor fi daruiti celor in nevoie. 

O gasiti in urmatoarele locatii:

Craiova, Electroputere Mall – 20 decembrie;

Timisoara, Iulius Mall – 22 decembrie;

Oradea, Lotus Mall – 23 decembrie.

Vizitati cu incredere si site-ul www.motivesacredem.ro, dar si pagina de Facebook, www.facebook.com/cocacola. Veti citi lucruri minunate acolo!

P.S. Exista multi oameni care stiu despre cine vorbesc... Nu mi-am permis sa dau numele de familie al Anei, pentru ca sigur nu i-ar fi placut.

Invata despre colectarea selectiva, urcand in "Laboratorul verde al Reciclarii"!

Colecteazaselectiv.ro este unul dintre cele mai frumoase site-uri pe care le-am gasit in ultima vreme, navigand pe cararile internetului. Frumos si instructiv, merita accesat indiferent de varsta pe care o ai!

Asemanator unei carti de povesti de demult, are ilustratii superbe (o nota speciala pentru delfinul prietenos din comitetul de primire!), informatiile despre reciclare sunt expuse foarte inteligibil, usor de inteles atat de catre prichindei, cat si de catre parintii lor.

Iar pentru ca tendinta tot mai accentuata a zilelor noastre este de a iesi dintre zidurile casei, chiar de esti internaut (sau poate tocmai de aceea!), si de a interactiona cu semenii tai si in mod real, aducand cumva virtualul in cotidian, pentru a face o lume mai buna prin solidaritatea celor ce gandesc la fel, cei de la Eco-Rom Ambalaje ne invita intr-un autocar cu totul special.

Pe vremea mea, demult de tot, autobuze speciale erau umplute cu multe carti, biblioteci pe patru roti ce parcau pe langa scolile primare, de unde aveai acces, imprumutand volumele visate, la orice lume doreai.

Acum, in timpurile tehnologiei avansate, pustii de clasa a treia, dar si profesorii si parintii lor, patrund intr-un autocar high-tech, al reciclarii selective, unde printr-o invatare experientiala (ups, ce cuvant pretentios!), invata sa protejeze natura prin depunerea deseurilor de diferite tipuri in containere special destinate.

Cel mai usor se poate invata jucandu-te, organizarea pe echipe, antrenarea in jocul virtual propus si vizionarea unor animatii referitoare la reciclarea selectiva, totul intr-o atmosfera de buna dispozitie, avand efecte mult mai bune decat nenumarate lectii anoste despre deseuri si reciclarea lor, desfasurate la scoala. 

„Laboratorul verde al Reciclarii”, cum se numeste autocarul fermecat, va sosi vineri, 21 decembrie, la Alexandria – Scoala “Al.Colfescu” (strada Dunarii nr. 292), intre orele: 9 – 11, asa ca daca sunteti din acest oras, nu ezitati sa patrundeti pentru cateva minute intr-o lume de basm. 

Mai multe informatii gasiti pe www.colecteazaselectiv.ro sau aici.

Rostiri: Ei, şi...? - autor: Marin Ilca

....şi mergem înainte!
Ştiu că e cel puţin supărător pentru Cei Câţiva, dar asta este...
Cu siguranţă e şi de neînţeles, cum şi de unde mai pot să-şi găsească resurse şi energie "anumite elemente" care să iasă din tipar, să rescrie "programul" şi să facă faţă asediului. Vestea proastă e că s-ar putea întâmpla să-i trezească şi pe ceilalţi sau măcar pe suficient de mulţi dintre cei adormiţi şi să le strice Minunatul Plan.

De bună seamă, zarurile încă nu au fost aruncate..... sunt doar pregătite. Tindem să măsurăm lumea (ce eroare!) în funcţie de timpul nostru ca indivizi, mărginiţi de speranţa de viaţă lucidă, mult prea îngustă pentru planuri mult prea măreţe. Tindem să devenim copleşiţi de marea de oameni de care credem că depindem, simţind diluţia propriei entităţi în societatea extinsă, diluţie care ne face să ne considerăm propria existenţă neesenţială în făptuirea Binelui. 

Una dintre metodele Răului este inducerea sentimentului de neputinţă, iar cei copleşiţi de acesta capitulează, în cel mai bun caz considerând conceptul de Fatalitate o regulă ce guvernează Devenirea, iar în cel mai rău caz ajungând să devină chiar instrumentele prin care se implementează starea de "netrebnicie"(vezi Noica – sensul nespus al cuvântului).

Cartea ne spune că acolo unde nu este ispită nu este nici virtute, deci este normal să găsim virtutea în lumea noastră cea plină de păcat. 

Trebuie doar să o căutăm, făptuind binele în toată lucrarea noastră, fiind conştienţi că avem capacitatea de a izbândi şi slăbiciunea de a pierde... lupte, nu războiul!

Marin Ilca

Rostiri: M-am săturat să trăiesc în lumea proştilor!

autoare: Carmen Bulubasa

Înţeleg că şi proştii au dreptul să trăiască, dar dacă nu-i monitorizezi şi nu-i opreşti la timp ajung să nu te lase ei să mai trăieşti.
Ce fel de viaţă e cea în care oameni limitaţi de propria lor vanitate şi frică de schimbare, chiar dacă schimbarea e în bine şi spre binele lor, îşi
arogă dreptul de a te ţine şi pe tine în loc doar ca să nu-şi piardă ei locul pe piedestal? Egoismul şi lenea lor e supărătoare, doare o întreagă Umanitate şi nu numai atât, ci şi costă o întreagă Omenire. Risipa de inteligenţă, anihilarea ei, face victime din vizionari şi condamnă la haos şi crize de tot felul.
Asta se întâmplă pentru că oamenii care manevrează pârghiile economiei într-un stat, pe un continent sau chiar în întreaga lume sunt oameni proşti, limitaţi şi fără valori.
Au ajuns să deţină puterea asupra şanselor furând, minţind şi excrocând, comportamente care n-au fost şi nu vor fi niciodată apanajul oamenilor dezgheţaţi la minte, a acelora care gândesc pentru binele oamenilor.
Singura forţă a acestor împiedicaţi în evoluţie şi stagnanţi în involuţie este agresivitatea. Urlă, ţipă şi inventează noi şi noi metode de chin şi asuprire prin care să intimideze şi să distrugă orice valoare, orice schimbare.
Când o să ne săturăm de ei şi o să îndrăznim să-i punem undeva de unde să nu mai poată intoxica, otrăvi şi distruge tot ce întâlnesc în cale?
Cât mai e nevoie să sape în şansa noastră şi să sece din puterea noastră până când o să fim în stare să spunem: GATA! LA COLŢ CU VOI!?
Eu m-am săturat de ei!

Carmen Bulubaşa
http://decemergetotulrau.blogspot.ro/

Rostiri culturale: Paul Sarbu premiat pentru "Noptile Deltei"

Paul Sarbu, traitor pe grindul Letea, a primit de curand din partea Uniunii Scriitorilor din Romania (Filiala Dobrogea),  Premiul pentru Poezie.

Cartea premiata, "101 poeme", publicata de catre CorectBooks sub titlul mai incarcat de semnificatii: "Noptile Deltei" , ne provoaca la... "anti-melancolie", oprindu-ne pentru o clipa din alergarea dementa si ne indemna sa ne gandim la profunzimea verbului "A FI".


 La ceas de decembrie, putina poezie poate ne-ar curati sufletele...